Un important grup media, cea mai nouă victimă a hackerilor: gigantul jurnalistic, paralizat de ransomware

de: Alexandru Puiu
30 12. 2021

Infecțiile cu ransomware au fost devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani și au paralizat companii importante, industrii întregi, dar și spitale, instituții de stat. Cea mai nouă victimă este un important grup media.

Amedia este al doilea grup media din Norvegia, un fel de Pro TV de pe meleaguri mioritice, un gigant de presă foarte important. Din păcate, întreaga sa activitate a fost paralizată în această săptămână din cauza unui atac de tip ransomware. Situația este atât de gravă încât compania a anunțat că nu-și mai poate publica edițiile tipărite ale numeroaselor sale ziare locale de la mijlocul acestei săptămâni, pe o perioadă nedeterminată.

Amedia a căzut pradă hackerilor

Amedia a publicat marți seară primele informații despre atacul informatic căruia a căzut victimă. Tot atunci, oficialii companiei au atras atras atenția asupra faptului că autorii cer o răscumpărare pentru a-i reda controlul asupra serverelor piratate.

”Este un atac de tip ransomware clasic, în care intruşii au pătruns într-o parte din serverele noastre, au criptat datele şi au lăsat o carte de vizită care de obicei duce la o cerere de plată a unei răscumpărări”, a declarat directorul informatic al grupului, Pal Nedregotten. ”Vom începe un dialog în acest sens”, a adăugat oficialul pentru radioteleviziunea publică NRK.

Este important de reținut că atacul din noaptea de luni spre marți nu afectează edițiile online ale grupului. În schimb, împiedică publicarea edițiilor tipărite. În mod previzibil, conducerea grupului media face eforturi la această oră pentru a relua tipărirea ziarelor. Astăzi, joi – 30 decembrie, doar 20 din cele 100 de ziare ale grupului urmează să fie tipărite.

Amedia este al doilea grup media din Norvegia ca popularitate, tiraj, abonați după liderul Schibsted. Gigantul este specializat în presă locală și regională. Ca un detaliu de fond, compania deține și câteva tipografii în Rusia, dar nu și publicații. Activitatea din țara lui Putin nu a fost afectată.